Julian Assange, „liber să se întoarcă acasă”, în Australia. America, pe cale de a pierde lupta!

Julian Assange, „liber să se întoarcă acasă”, în Australia. America, pe cale de a pierde lupta!
Julian Assange, „liber să se întoarcă acasă”, în Australia. America, pe cale de a pierde lupta! / Sursa FOTO: https://api.ndla.no
Publicat: 05/01/2021, 08:39

Julian Assange, controversatul jurnalist ajuns pe lista „most wanted” a Statelor Unite, este „liber să se întoarcă acasă”, la Antipozi! A spus-o chiar premierul Australiei, Scott Morrison, într-o referire directă la situația celui care a declanșat uriașul scandal „Wikileaks”.

Dezvăluirile lui Assange, cu privire la activitățile de spionaj și militare ale SUA (și nu numai), au ridicat voalul de pe fața frumos fardată a serviciilor de „intelligence” americane.

SUA fac apel la decizia judecătorilor britanici

Premierul Scott Morrison susține că Julian Assange este „liber să se întoarcă acasă”, în Australia, după soluţionarea contestării în justiţie împotriva sa. „Ei bine, sistemul de justiţie îşi urmează cursul şi noi nu suntem parte la asta. Asemeni oricărui australian, i se oferă sprijin consular şi ar trebui să ştiţi că, dacă apelul american eşuează, evident că ar putea să se întoarcă în Australia, ca orice alt cetățean”, a declarat Morrison pentru postul de radio local 2GB.

Luni, 4 ianuarie, un tribunal britanic a respins cererea de extrădare a fondatorului Wikileaks către Statele Unite. În America, Julian Assange se confruntă cu acuzaţii penale din cele mai grave, inclusiv încălcarea unei legi de spionaj. În acțiunea sa, judecătorul britanic a invocat problemele de sănătate psihică ale australianului (49 de ani), care cresc riscul unei sinucideri.

Departamentul de Justiţie al SUA a anunțat deja că va continua să urmărească extrădarea lui Assange. În acest sens, procurorii americani vor face apel la Înalta Curte din Londra.

Julian Assange este acuzat de americani de 18 infracţiuni referitoare la publicarea în online (platforma WikiLeaks) a sute de mii de documente confidenţiale, militare şi diplomatice, care au pus în pericol viețile mai multor persoane. Pe de altă parte, susţinătorii lui Assange îl consideră un erou antiestablishment ajuns victimă fiindcă a îndrăznit să demaște o serie de acţiuni incorecte ale SUA în Afganistan şi Irak.

Luni, preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat că ţara sa este pregătită să-i ofere azil politic lui Julian Assange.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×